Marcel Kittel a făcut „dubla” în Turul Franței, după un sprint masiv la Troyes. Clasamentul general a rămas neschimbat

Redactor:
Marius Hutu
Marcel Kittel a făcut
  • Publicat:
  • Actualizat:

Marcel Kittel (Quick-Step) a câștigat etapa a 6-a a Turului Franței, după ce s-a impus în sprintul de la Troyes. Ciclistul german și-a trecut în cont al doilea success la ediția din acest an. El i-a devansat pe Arnaud Demare (FDJ) și Andre Greipel (Lotto-Soudal)

  • Chris Froome (Team Sky) a rămas lider în clasamentul general. Etapa a fost ferită de incidente nedorite, iar Top 10 a rămas neschimbat.

Primul asalt al favoriților pentru locurile din față care a avut loc, miercuri după-amiază, a rămas în urmă, iar etapa a 6-a desfășurată între Vesoul și Troyes, pe distanța a 216 kilometri a fost numai bună pentru sprinteri pentru a reveni în prim-plan. Astfel, evadarea zilei, formată din Perrig Quemeneur (Direct Energie), Frederik Backaert (Wanty) și Vegard Stake Laengen (UAE), nu a avut nicio șansă de reușită, pentru că echipele sprinterilor au gestionat-o perfect. Team Sky nu a fost nevoită să facă efort suplimentar pentru Chris Froome în această etapă, pentru că au fost mulți alți cicliști care și-au dorit să câștige la Troyes.

Evadarea a fost prinsă cu câțiva kilometri înainte, iar bătălia pe ultima parte a cursei a fost doar pentru poziționarea cât mai bună a sprinterilor. Deja celebrele „trenulețe” nu s-au văzut în ultimul kilometru și majoritatea favoriților la câștigarea etapei au cam fost pe cont propriu. Marcel Kittel a avut și de această dată cele mai puternice picioare și a reușit să treacă primul linia de sosire. Germanul pare la ora aceasta cel mai puternic sprintre din Turul Franței. El a obținut deja două victorii din cele trei care s-au încheiat la sprint, pe suprafață plată.

11 victorii a obținut Marcel Kittel în Turul Franței în patru ediții (2013, 2014, 2016 și 2017)

Podiumul la Troyes le-a aprținut celor mai buni trei oameni de până acum la sprint, Marcel Kittel fiind urmat de Arnaud Demare, câștigător în urmă cu 2 etape, și Andre Greipel. De reținut faptul că toată lumea a fost ceva mai atentă după incidenteșe de acum 2 zile, când Sagan a fost exclus, iar Cavendish a abandonat după un accident urât.

În ceea ce privește favoriții, aceștia au avut o zi liniștită, iar clasamentul general a rămas neschimbat în partea lui superioară, cu Chris Froome, Geraint Thomas și Fabio Aru pe locurile 1-3. Mâine, etapa a 7-a este numai bună pentru revanșa sprinterilor care azi au avut mare speranțe să câștige, dar nu au reușit, întrucât vom avea o altă cursă plată, în lungime de 213,5 kilometri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre

Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
×